Duminica Sfintei Cruci

În a treia Duminica din Postul Mare, Biserica Ortodoxă a sărbătoreşte Cinstita şi de viaţă făcătoare Cruce. Calendaristic, dar şi liturgic, în Biserica Ortodoxă ziua Crucii se sărbătoreşte în fiecare vineri prin postire, fiindcă aceasta este zi de întristare care ne aminteşte de Patimile şi Răstignirea Mântuitorului. Din punct de vedere istoric această sărbătoare este…

Tradiţii profane de primăvară – Mărţişorul şi  Babele

În următoarele rânduiri voi încerca să schiţez câteva ideii despre două sărbători de primăvară ale românilor, este vorba despre Mărțișor şi zilele Babelor. Deşi vorbim despre două evenimente care ţin de tradiţia populară profană şi considerăm că nu au tangenţe cu viaţa bisericii creştine, totuşi trebuie să le rememorăm pentru că altfel este riscul de…

Scurt cuvânt catehetic despre Triod

  Triodul este una din cele trei perioade a anului liturgic, care mai este numită și perioada prepascală fiind și numele unei cărți liturgice ortodoxe, folosit pentru unsprezece săptămâni care precede Paștilor. Astfel, Triodul mai este şi carte liturgică a Bisericii Ortodoxe de rit bizantin. Numele de Triod vine din termenul grecesc triodion (τριώδιον), compus…

Conferinţă în Parohia din Milano Nord-Monza despre: ”Medicină şi spiritualitatea creştină”

Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan, în seara zilei de joi 12 februarie 2015 în Parohia „Toţi Sfinţii” din Milano Nord-Monza a avut loc întâlnirea lunară din Protopopiatul Lombardia II Nord. La această întâlnire a fost invitata diac. prof Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie din Iaşi şi realizatorul emisiunii; “Lumina celui nevăzut” de…

Socrate e Gesù

Socrate di Atene[1] (470-399 a. C.) è il personaggio più enigmatico di tutta la storia della filosofia. Fu definito il padre di varie correnti filosofiche ed e stato condannato per la sua attività di filosofo. Fu accusato, processato e condannato alla morte, perché “introduceva nuovi dei e portava i giovani alla perdizione”. Da una parte…

Întâlniri ecumenice – Parohia din Milano Nord-Monza

În ziua de 18.01.2014, în cadrul Săptămânii de Rugăciune Ecumenice pentru Unitatea Creştinilor, au avut loc mai multe evenimente. Primul eveniment a fost întâlnirea ecumenică de la Varese, care a însemnat deschiderea oficială a săptămânii de rugăciune, unde au participat: Eminenţa Sa Cardinalul de Milano Angelo Scola, numeroşi preoţi şi credincioşi ai Bisericii Catolice şi…

Botezul Domnului

Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, Poarta si denumirea de “Epifanie” sau “Teofanie”, cura Termeni provin din limba Greaca si inseamna “aratare”, “descoperire”. De ce aratare sau descoperire? Pentru ca in momentul in cura Hristos a botezat Fost, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu…