Protopopiatul Lombardia II Nord – Colindul Sfânt și bun

  Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan, duminică 17, începând cu orele 19.00, în Teatrul Bisericii San Giuseppe din Monza a avut loc Festivalul: ”Colindul Sfânt și bun” la care au participat 8 din cele 11 parohii. Fiecare parohie di protopopiat a prezentat un program de colinde și poezii, apoi corul reunit al preoților din…

Haloween, câteva gânduri îngrijorătoare despre promovarea păgânismului în lumea contemporană

Scriu aceste câteva cuvinte, pentru că răsfoind ziarele și privind unele rețele de socializare, am rămas surprins de dimensiunea și amploarea pe care o ia păgânismul în societatea noastră. În ultimii ani observ că sărbătoarea morții și a groazei, Haloween începe să ia proporții în spațiul ortodox, fiind considerată un moment de ”distracție pentru copii”,…

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie. Ce este trupul izvorâtor de mir?

Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetate, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi. Auzind…

Slujba Sfintei Liturghii la mormântul Sfântului Evanghelist Luca

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop SILUAN al Italiei, astăzi, 18 octombrie 2017, s-a săvârșit slujba Sfintei Liturghii la mormântul Sfântului Evanghelist Luca. Sfintele moaște ale Sf. Luca pe care Biserica îl prăznuiește astăzi sunt adăpostite într-un sarcofag așezat într-unul din altarele laterale ale bisericii Santa Giustina din Padova. După moartea sa, la vârsta de 84…

Scriitori despre Romania la Monza

  În seara zilei de 24 septembrie, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan, în Parohia din Milano Nord-Monza, pentru Iubitorii e literatură ,Asociația ”Freedom Smile” cu sprijinul Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni a organizat întâlnirea culturală cu tema: ”Scriitori despre România”. La acest eveniment au luat parte scriitorii români Liliana Angheluţă, Dan Lungu, senator al…

Tabără de spiritualitate și odihnă organizată de Protopopiatul Lombardia II Nord

  În perioada 03-08 iulie 2017, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Siluan, Episcopul Italiei, pr. Sergiu Nicolae, reprezentantul pentru tineret din partea protopopiatului nostru şi o parte din preoţii din Protopopiatul Lombardia II Nord au organizat o ”Tabăra de spiritualitate și odihnă”. Tabăra s-a desfășurat la Marea Adriatică în localitatea Cesenatico, Rimini. Pe toată durata taberei,…

„Chipuri de martiri în închisorile comuniste”

    Conferinţă tematică în Parohia din Milano Nord-Monza   În ziua de 22 iunie, 2017, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Episcop Siluan, în Parohia „Toţi Sfinţii” di Milano Nord-Monza, a avut loc conferinţa Protopopiatului Lombardia II Nord cu titlul: „Chipuri de martiri în închisorile comuniste”, un subiect sensibil propus ca temă pentru toate parohiile de…

Lecţie de cateheză în Biserica din Milano Nord-Monza

În ziua de duminică 27 mai 2017 începând cu orele 17.00, în Biserica „Toţi Sfinţii” din Milano Nord-Monza, a avut loc vizita grupului de credincioşi catolici din Zona Pastorală V. Aceştia au fost însoţiţi de diaconul Antonio Fatigati. În prima parte a întâlnirii s-a prezentat elementele specifice ale Ortodoxiei şi Bisericii Ortodoxe Române cu ceea…

Conferinta pe teme medicale

În ziua de 14 mai 2017 începând cu orele 13.00, în Biserica „Toţi Sfinţii” din Milano Nord-Monza, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Siluan a avut loc conferinţa medicului Teodora Ruse Chirurg şi Odontoiatru, cu competenţe în Medicina Complementară. Această intervenţie face parte din cadrul: „Ciclului de Conferinţe pe teme medicale”, ce se vor organiza în parohia…

Hristos Paştele nostru

Cuvântul Paşte provine din termenul ebraic cu acelaşi nume şi a trecut în vocabularul creştin, cu o oarecare asemănare terminologică, însă nu are identitate teologică şi istorică cu termenul evreiesc. Nu putem să vorbim despre Paşte sau Învierea Domnului fără să spunem că „Paște” πάσχω în limba greacă, luat în sens stric creştin şi înseamnă…

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – ÎNNOIREA FIRII ȘI A VIEȚII NOASTRE

Epistola Pastorală la Slăvitul și Luminosul Praznic al Învierii Domnului din Anul Mântuirii 2017 – ÎNNOIREA FIRII ȘI A VIEȚII NOASTRE † SILUAN Prin mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei Episcopii Ortodoxe Române a Italiei, Preacuviosului Cin Monahal, Preacucernicului Cler, și tuturor Credincioșilor drept-slăvitori care ascultă sau citesc această Epistolă Pastorală, Har vouă, pace și bucurie…

Pastorală de Sfintele Paști – 2017

Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi, Iubiți credincioși şi credincioase, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este, în același timp, biruinţă asupra păcatului neascultării lui Adam, asupra morţii şi asupra iadului, pentru că trupul lui Hristos din mormânt nu a cunoscut stricăciunea sau descompunerea, iar sufletul Lui care a coborât la iad nu a fost reţinut acolo. Biruinţa…