În după amiaza zilei de duminică 18 mai 2014, după Sfânta Liturghie, a avut loc cea de a IX-a Ediţie a Sărbătorii Popoarelor, la care cu ajutorul lui Dumnezeu și a credincioșilor din Parohia din Milano Nord-Monza am participat la toate edițiile. Un număr important de persoane au luat parte la această sărbătoare etnoculturală, la care au fost prezenți credincioși italieni ai Parohiei Catolice San Carlo, ai parohiei noastră, reprezentanți din Ecuador, Peru, Mauritius, Egipt, Sri Lanka şi alții. Fiecare națiune a prezentat costumele populare specifice, mâncăruri tradiţionale, un dans popular sau modern, dansuri clasice, coruri de cameră și poezii.
Numărul credincioșilor ortodocși români din parohia noastră, ce s-au implicat în buna desfășurare a acestui eveniment cultural a fost de peste 100 de persoane. Pe un panou s-au prezentat date ale istoriei noastre, personalităţi de seamă ale culturii şi literaturii, imagini din diferite regiuni, ştergare artizanale, străchini, ouă încondeiate și linguri din lemn.
Sărbătoarea a început cu un prânz etnic pregătit din timp cu multă atenţie de participanţi şi gazde. Prin grija doamnei preotese şi a doamnelor din Comitetul Parohial a fost prezentat un bogat meniu gastronomic românesc. Programul artistic muzical a început cu câteva părți instrumental interpretate de tineri absolvenți ai Conservatorului din Milano, apoi a continuat cu piese folclorice interpretate de doi artiști profesioniști de la Teatrul ”Nicolae Leonard” din Galați, invitați în mod special la acest eveniment. Pe acest fond muzical tinerii și adulții au dansat o bătută populară, o sârbă, iar la final români, italieni şi alte naţionalităţi, au dansat o horă mare.
A fost un bun moment de a ne întâlni, de a ne apropia, de a ne cunoaşte, de a redescoperi valorile etno-culturale și muzicale ale fiecărei națiuni.
Pr. Pompiliu Nacu
[slideshow id=14]