Unele dintre trupurile sfinţilor nu au fost supuse după legile firii stricăciunii şi putrezirii, iar prin puterea lui Dumnezeu au rămas nevătămate şi pot să săvârşească minuni. Unele sfinte moaşte au ca element specific darul de a fi izvorâtoare de mir, ceea ce înseamnă că puterea lui Dumnezeu nu se stinge odată cu trecerea sfântului la cele veşnice, ci este o prezenţă şi o lucrare continuă a sfinţeniei în lume. Mireasma răspândită de trupurile sfinţilor este un subiect destul de cunoscut în aghiografia târzie, despre care ne dau mărturie mai întâi Actele martirilor din Lyon, apoi Martiriul Sfântului Policarp de Smirna, dar şi multe alte scrieri.
Primul document citat ne spune că în urma arestării creştinilor din Lyon s-au format două grupuri: în primul grup erau cei ce-L negau pe Hristos şi care erau batjocoriţi de păgâni prin vorbe urâte fiind consideraţi ucigaşi, făcători de rele, înşelători şi plini de toată ruşinea, iar în al doilea grup se aflau creştinii mărturisitori ai lui Hristos ce sunt prezentaţi cu feţele luminoase, plini de slavă, iar lanţurile aşezate pe trupurile lor îi înconjurau ca o podoabă frumoasă „…răspândind totodată mireasma lui Hristos, încât unora li se părea că ei sunt unşi cu parfum bine mirositor“. Mireasma despre care se vorbeşte în citatul de mai sus nu este doar o figură de stil sau o interpretare simbolică, fiindcă autorul epistolei menţionează în mod concret existenţa mai multor persoane, mai mulţi martori care simţeau parfumul bine mirositor pe care îl răspândeau în jurul lor creştinii virtuoşi.
Un caz concret unde se vorbeşte despre posibilitatea trupurilor de a răspândi în jurul lor miros bine plăcut ne vorbeşte documentul ce descrie martiriul Sfântului Policarp din Smirna (†155). Se spune că Sfântul Policarp a fost dus în arenă, călăii au aprins focul ca să-l ardă pe rug, iar credincioşii au văzut cum focul ce ardea a luat forma trupului sfântului asemenea unei cămăşi şi unui cerc. „Iar el stătea în mijloc, nu ca un trup care arde, ci ca o pâine ce se coace, sau ca aurul şi argintul care se încearcă în cuptor. Din trupul lui (al sfântului)… am simţit chiar o mireasmă plăcută, ca un miros de tămâie sau de alte miresme preţioase“.
Obiectiv există un mir material ce poate izvorî din trupurile sfinţilor, aşa cum este cayul Sfântului Mare mucenic Dimitrie din Tesalonic, însă există şi un mir duhovnicesc ce izvorăşte din glasurile, din învăţăturile, din credinţa lucrătoare prin iubire şi din faptele bune ale sfinţilor încă din timpul vieţii lor: „După cum focului îi urmează de la sine lumina, iar mirului, mirosul plăcut, tot aşa şi faptelor bune le urmează neapărat folosul, (pentru cei ce îi imită)“.
Neputrezirea osemintelor sfinţilor este o făgăduinţă şi o garanţie privind slava de care se vor bucura trupurile credincioşilor după înviere. Prin prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în trupurile sfinţilor ele au fost considerate izvoare, rădăcini şi miruri duhovniceşti, care trezesc în fiecare zi credinţa şi pe care nu le veştejeşte nici timpul, nu le opreşte nici depărtarea, de aceea avem în Biserica Ortodoxă cinstirea pe care credincioşii o dau trupurilor sfinţilor. Aşa cum florile nu ţin parfumul pentru ele, ci îl împrăştie tuturor, la fel este şi mireasma sfintelor moaşte, acestea înmiresmează pe tot omul care vine la Hristos. Parfumurile sunt păstrate în casă, dar deseori mirosul lor plăcut se răspândeşte prin ferestre, pe uliţe, pe străzi, în piaţă şi vesteşte trecătorilor calitatea parfumurilor din casă.
Extras din Cartea „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi”, de pr. Pompiliu Nacu
