Semnul Sfintei Crucii este permanent prezent în viaţa creştinului şi în viaţa Bisericii, este semnul care se aşează pe lăcaşurile de închinare, se găseşte în casele noastre, pe morminte, în cărţile de cult şi pe obiectele bisericeşti. Viaţa Bisericii şi a creştinului se desfăşoară sub semnul crucii, de la începutul vieţii până la sfârşit. Hristos a biruit moartea cu moarte Sa, acceptând moartea, deşi ar fi putut să o evite. Cuvântul Crucii rămâne o mare taină dumnezeiască, el a fost definit iubirea dumnezeiască ce depăşeşte orice înţelegere omenească, este deplina măsură a dragostei lui Hristos pentru lume, este coborârea Sa în lume, este biruinţa asupra răului, asupra morţii, biruinţa împotriva obstacolelor vieţii şi dificultăţilor, nu prin evitarea sau ocolirea acestora, ci prin asumarea lor. Crucea joacă un rol important în viaţa noastră și în cult, de aceea Biserica a hotărât să-i fie dedicată o duminică în timpul Postului Mare. În a treia Duminica din Postul Mare, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte cinstita şi de viaţă făcătoare Cruce. Calendaristic, dar şi liturgic, în Ortodoxie ziua Crucii se sărbătoreşte în fiecare vineri prin postire, fiindcă aceasta este zi de întristare care ne aminteşte de Patimile şi Răstignirea Mântuitorului. Din punct de vedere istoric Sărbătoarea din Duminica a III-a din Postul Mare este amintită într-un vechi manuscris descoperit la Ierusalim în secolul XIII, ce se intitula: ,,Praznicul celei de a treia închinări a Crucii”. De ce este amintită aşa. Fiindcă completa, sărbătoarea Înălţării Cruci din 14 septembrie, care comemora descoperirea sa de către Sfânta Elena, şi cea a procesiunii Crucii din 1 august care amintea de victoria împăratului Heraclie asupra perşilor şi întoarcerea Sfintei Cruci la Ierusalim în anul 630. După unii, această a treia venerare ar avea drept origine transferul de la Ierusalim la Apameia al unui fragment al crucii de către Arhiepiscopul Ierusalimului confratelui său Alpheios, de Apameia, pentru construcţia unei biserici. După alţii, Sfânta Elena i-ar fi dat un fragment al Sfintei Cruci episcopului Apameiei. Este sigur că în secolul al VIII-lea era sărbătorită la Constantinopol. În practica religioasă, semnul Sfintei Cruci este amintit în textul Sinodului VI Ecumenic de la 692, unde se amintește: ”credincioşii ţin mâinile în semnul Sfintei Cruci pentru a primi Taina Sfintei Împărtăşanii”. Ea se mai observă la ortodocşii ruşi, când se împărtăşesc, însă nu se mai vede la alţi creştini. De asemenea, această practică a fost preluată în secolul al XVIII de lumea protestantă, însă a fost abandonată.
Pr. Pompiliu Nacu