Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Episcop Siluan, în seara zilei de joi 12 februarie 2015 în Parohia „Toţi Sfinţii” din Milano Nord-Monza a avut loc întâlnirea lunară din Protopopiatul Lombardia II Nord. La această întâlnire a fost invitata diac. prof Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie din Iaşi şi realizatorul emisiunii; “Lumina celui nevăzut” de la Tv. Trinitas, care a vorbit despre: ”Medicină şi spiritualitatea creştină (convergențe dintre experienţa filocaliei şi rezultatele neuroştiinţelor). În prima parte pr. protopop Pompiliu Nacu, a arătat care sunt ultimele descoperiri în domeniul medicinii, ce înseamnă neuroştiinţele şi care sunt paşii pe care i-a făcut ştiinţa, în general, către teologie. În termeni generali, neuoroştiinţele studiază sistemul nervos aplicând metodologia științifică în analiza funcţionării neuronale. În prima parte părintele Sorin l-a citat de mai multe ori pe Evagrie Ponticul, care vorbeşte despre abandonul omului vechi şi dobândirea unei vieţi reînnoite, a omului nou. Întreaga luptă a sufletului se dezvoltă între efortul de a te depărta de patimi şi în a dobândi virtuţile. A amintit de iperstimularea senzorială care este un obstacol în reflexia asupra sinelui. De asemenea, a vorbit despre producţiile cinematografice care au bugetări enorme şi o „artă a imaginarului”, care solicită din ce în ce mai mult psihicul. Aşa cum spune Giovani Sartori, utilizarea în masă a televiziunii este un alt mod de a relaţionare a lumii cu viaţa.
Apoi a amintit de efectele multitasking, în care omul modern cu un ochi citeşte o carte şi cu altul se uită la știri. Pe genunchi ţine laptopul prin intermediul căruia vorbeşte cu un prieten şi îşi actualizează profilul de Facebook. La fiecare doua minute, aruncă o privire la ecranul telefonului mobil pentru a vedea dacă a primit vreun sms. Efectele acestei disipări ne arată că „primim mult mai multă informaţie decât avem nevoie”, ce asediază gândirea noastră, care de cele mai multe ori este de proastă calitate, iar toate aceste informaţii şi mişcări au consecinţe dramatice în configurarea vieţii interiore. Multiplicarea ofertelor conduce automatic la înmulţirea dorinţelor, iar lipsa atingerii unor obiective duce de cele mai multe ori la nefericire.
Părintele a amintit şi despre Epigenetică, ce o ştiinţă tânără, care se referă la modificările care se pot moşteni din interiorul unei celule şi care nu implică modificări ale secvenţei de ADN. A arătat că obişnuinţele zilnice pot influenţa în bine sau în rău moştenirea noastră genetică, că nu este nimic predestinat în viaţa noastră. Informaţiile pe care le primim pot să determine schimbări profunde în dispoziţiile noastre interioare. În final s-au făcut mai multe paralele ale vieţii noastre interioare în lumina scrierilor filocalice, arătându-se că în Hristos şi prin Sfintele Taine avem posibilitate schimbării interioare. După conferinţă discuţiile cu grupul de preoţi pe teme: filocalice, medicină creştină şi spiritualitate au continuat până la miezul nopţii.
În continuare în ziua de sâmbătă 14 februarie, de dimineaţă până la prânz, părintele Sorin a participat la Conferinţa:” Neuroştiinţele: o lectură dintr-o perspectivă teologică”. Acest ciclu de întâlniri a început din 2014 şi va încheia în 30 mai 2015, când părintele prof. Vasile Răducă va susţine ultima conferinţă. Până în prezent au fost invitaţi teologi ortodocşi din Rusia, România, Grecia, Serbia, Bulgaria, Franţa şi SUA. Studiile tuturor profesorilor participanţi vor fi publicate în două volume la Conferinţa Italiană Episcopală. Întâlnirile sunt organizate de Facultatea de Teologie din Milano, în colaborare cu de Institutul de Ştiinţe Religioase şi Curia din Milano. Iniţiatorul este Roberto Pagani, reprezentantul Curiei din Milano pentru dialogul intre creştin. Sâmbătă au mai fost prezenţi prof. Massimo Epis, specialist în Teologie Fundamentală şi Directorul ciclului de doctorat în domeniu de la Milano şi Prof. Aleksander Filonenko de la Facultatea de Ştiinţe Religioase Toma d’Acquino de la Kiev. Au fost momente de cunoaştere reciprocă, de aprofundarea unor teme noi pentru cultura noastră teologică, de conştientizare că avem nevoie de un dialog cu lumea ştiinţei, dar mai ales trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine cu ajutorul lui Hristos prin Duhul Sfânt.
A consemnat pr. Pompiliu Nacu
Milano Nord-Monza