Copiii și tinerii din Frăția Nepsis Junior ai Parohiei “Toți Sfinții” din Milano Nord Monza, au organizat o excursie în orașul Pavia. Scopul vizitei a fost cunoașterea numeroaselor obiective turistice pavese dar mai ales acela de a insufla în inimi bucuria de se întâlni cu sfinții ocrotitori ai orașului. În cadrul acestei excursii intitulată pe “urmele sfinților”, copii s-au bucurat de numeroasele obiective medievale și renascentiste ale orașului, bucurându-se de catedralele și bisericile orașului cu ctitori din perioada longobardă și carolingiană. Printre cele mai frumoase obiective s-au numărat: Podul Acoperit, Biserica Sf. Mihail, Biserica Sf. Teodor, Catedrala Sf. Stefan, Biserica Sf. Maria del Carmine, Biserica Sf. Petru, Castelul Visconteo și muzeele civice. Tinerii s-au închinat la moaștele mai multor sfinți precum: Sfântului Augustin, Sf. Ciprian de Cartagina și Sfântul Apostol Barnaba, bucurându-se de asemenea și de frescele vechi ale acestor edificii străvechi. Ieșirea nu s-a încheiat exclusiv cu vizita orașului ci a continuat, după masa de prânz, cu activități în aer liber în Parcul Vernavola, unde s-au cântat cântece patriotice și unde au fost făcute diverse jocuri de echipă. Seara a continuat în parohia “Sfinții Romani” din Pavia, unde grupul a fost primit de părintele Adrian Tordai de preoteasa Oana Minodora Tordai și de un grup mare și vesel de tineri. Călătoria de la Pavia s-a încheiat cu jocuri de cunoaștere și câteva laboratoare de team-building unde tinerii au descoperit importanța cultivării talanților dar mai ales cu slujba vecerniei, unde răspunsurile au fost date de la strană de către copii grupului Nepsis din ambele parohii.
Slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat preot Eugen Ioan Nacu