Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetate, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi.
Auzind atunci împăratul Maximilian despre moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dânsul pe fiul acestuia, pe Sfântul Dimitrie, şi l-a numit guvernator al cetății. Nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximilian că Dimitrie, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mâniat foarte tare, de aceea, în ziua de douăzeci şi şase a lunii octombrie (306) , au intrat ostaşii în temniţă şi, aflându-l pe Sfântul Dimitrie stând la rugăciune, l-au împuns pe el cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost împuns a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce. Căci sfântul, cum a văzut pe ostaşi, singur a ridicat mâna dreaptă şi aceştia I-au şi împuns. Astfel, închipuind patima lui Hristos Domnul, Cel împuns cu suliţa, sfântul şi-a dat în mâinile Lui cinstitul său suflet.
Datorită faptului că moaștele sale sunt izvorâtoare de mir, trebuie să spunem câteva cuvinte despre această caracteristică a sfinților.
Sfintele moaşte reprezintă pentru toţi creştinii preţioase daruri duhovniceşti pe care ni le-a dat Dumnezeu, fiind dovada văzută şi palpabilă a prezenţei Sale în lumea văzută. Cultul sfinţilor martiri în primele veacuri va fi fructul unei evoluţii spontane care se baza pe celebritatea istorică a morţii martirului dar şi pe evlavia poporului faţă de cei care şi-au încheiat viaţa în mod eroic. În creştinism, din punct de vedere teologic, cinstirea sfintelor moaşte este strâns legată de credinţa că trupul va fi părtaş împreună cu sufletul la răsplata veşnică sau la pedeapsa veşnică, întrucât în această viaţă pământească au trăit împreună şi vor învia împreună.
În descrierea muceniciei Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei (†155), care este una dintre cele mai vechi scrieri creştine, ni se oferă o preţioasă mărturie despre cinstirea trupurilor sfinţilor. Aici ni se spune că încă din timpul vieţii pământeşti trupul Sfântului Policarp era o binecuvântare pentru cei ce se atingeau de el cu credinţă. De exemplu, în timp ce se descălţa şi era dezbrăcat de haine pentru a fi ars pe rug, credincioşii „…se grăbeau să se atingă de trupul său, căci era împodobit mai înainte de a avea perii albi, cu toată frumuseţea sufletului, datorită vieţuirii sale“. (Martiriul Sfântului Policarp in „Actele Martirice” PSB, București).
Documentul Bisericii din Smirna are valoare atât istorică, fiindcă vorbim de a doua generaţie de creştini de la Iisus Hristos, deci este vorba de memoria vie şi proaspătă a Bisericii, însă are şi o importantă valoare teologică. Din punct de vedere teologic ni se spune că mucenicia stă în porunca Mântuitorului de a bea din paharul suferinţei, dar constă şi în lucrarea Duhului care ni se dă ca dar sfinţitor pentru lucrarea mântuirii: „Te binecuvântez că m-ai învrednicit de ziua şi de ceasul acesta, ca să iau parte cu ceata mucenicilor la paharul Hristosului Tău, spre învierea de veci a sufletului şi a trupului, în nestricăciunea Duhului Sfânt“.
Ţinând cont de mărturiile Sfintei Scripturi şi de experienţa primelor comunităţi creştine întemeiate de Sfinţii Apostoli, Biserica a cinstit încă de la început osemintele mucenicilor, adunându-le cu grijă şi aşezându-le în locuri vizibile şi curate: „Noi am strâns osemintele lui ca un odor mai scump decât aurul şi decât pietrele scumpe şi le-am aşezat unde se cuvine; aici ne vom aduna cu bucurie şi Domnul ne va da nouă să sărbătorim ziua naşterii sale celei martirice spre amintirea biruinţelor sale şi spre întărirea altor luptători“ (Eusèbe de Césarée, Histoire Ecclésiastique, SC, Livre IV, texte grec traduction et note par Gustave Bardy, Les Editions du Cerf, Paris, 1952). Practica cinstirii sfintelor moaşte se păstrează din vechime până astăzi, iar altarele bisericilor au fost zidite peste sfintele moaşte.
Extras din Cartea “Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi”, de pr. Pompiliu Nacu
