În perioada 19-24 iunie 2023, cu binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, Episcopul Italiei, în Parohia din Milano Nord Monza, Protopopiatul Lombardia II Nord s-a organizat o tabără de vară, cu copii și tinerii din parohie, tabără care a cuprins elemente de spiritualitate, patrimoniul cultural și activități catehetice. Doamnele preotese Agnesa Nacu și Ingrid Iolanda Nacu s-au ocupat de părțile culturale și de istorie, iar părintele Eugen Nacu de partea educativă, de spiritualitate și cea sportivă. Pe toată durata taberei, participanții au avut parte de activități cu caracter creștin, cultural, sportiv și de recreere. Fiecare zi începea și se sfârșea cu rugăciunile de dimineață și cele de mulțumire. Catehezele abordate au fost despre Sfânta Liturghie, sfintele icoane, despre rugăciune și învățături despre sfinți. Ceea ce a caracterizat această tabără au fost următoarele: trei momente pregătite de doamna preoteasă Agnesa Nacu și de părintele Eugen Nacu, care au organizat o nuntă tradițională la români (pețitul, iertăciunea, mersul la biserică și dansul miresei). Al doilea moment a fost prezentarea câtorva elementele de istorie privind formarea poporului român; războaiele între daci și romani, Columna lui Traian și imortalizarea dacilor în statuile de porfir roșu din Imperiul Roman. Al treilea moment a fost prezentarea iei românești ca element al Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO (24 iunie), explicarea istoriei Sânzienelor și îmbrăcarea tinerelor fete în Iele. De asemenea, s-a oferit posibilitatea copiilor și tinerilor de a se exprima pe diferite teme privind prezența lor în societatea contemporană și mărturii despre preocupările pe care le au. S-au organizat jocuri distractive, o excursie în Parcul din Monza și alte activități sportive. A fost o experiență interesantă pentru, tineri, copii și părinții lor care au făcut efortul de a-i însoți în fiecare zi în parohie.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat Pr. Eugen Ioan Nacu,
25 iunie 2023.